Tibi Bălan, Machado și Martinovic sunt cei trei steliști care au fost puși pe liber în această iarnă. Gigi Becali spune că are acum echipa pe care o visa, dar mai are un of: „E unul care mă enervează și de care vreau să scap”
Becali speră să aducă încă un atacant, iar Bokila este primul pe listă
„Echipa nu e perfectă, dar o putem perfecta. Postul de atacant nu e ceva ca să îl găsesc eu, că sunt eu șmecher. E un post unde nu poți lua cu bani puțini. Aici trebuie să dai 6,7, 15 milioane de euro. Reghe s-a enervat pentru că nu îi place să piardă. Îl avem pe Tatu, poate vine și Bokila, deci nu o să fie probleme. Mie mi-a plăcut cel mai mult meciul de aseară. Mi-au plăcut combinațiile, relațiile de joc”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
S-a despărțit de Bălan și Martinovic. Urmează Mihai Costea: „E singurul care mă enervează”
„I-am spus lui Bălan: „Băi, Tibi, tată, eu recunosc că sunt vinovat. Ce vină ai tu sau Martinovic? Eu spun pentru că mai sunt și eu supărat, alea-alea, de aia am convenit să ne despărțim frumos, bărbătește. Nu am dreptate eu, are dreptate jucătorul”, a mai spus patronul Stelei.
Mihai Costea, pe lista neagră:
„Nu mai are cine să mai plece. Singurul jucător care mă enervează este ăsta, Mihai Costea, de care vreau să scap și atât. Steaua e culcuș cald acum, se duce acasă, ia bănuțul, se duce acasă la Crudu, ninge, plouă, e boier. Ce să le fac, dacă nu înțeleg asta? Viața lor este oricum rezolvată, pentru că le-am rezolvat-o eu”, a mai spus Becali, care și-a amintit și de Adi Rocha:
„Adi Rocha? Să îmi dea cineva 50 de mii pe el. Dinamo? La Dinamo îl dau cu 40 de mii”, Gigi Becali, patron Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER